A doua ediţie a campaniei de curăţenie generală organizată de autorităţile locale din Târnava a fost o reuşită sută la sută.
Sub genericul „Pentru o comună şi o viaţă mai curată!”, aproximativ 200 de persoane s-au adunat sâmbătă, 06 aprilie 2019, în centrul localităţii, pentru a lua parte la un eveniment deosebit de important pentru mediul înconjurător şi în acelaşi timp pentru a trage un semnal de alarmă acelor cetăţeni care încă nu au înţeles că trebuie să păstrăm curăţenia în comună la fel ca şi în casa noastră.
Sub coordonarea directă a primarului Pleiner Norbert şi respectiv a viceprimarului Păpară Ioan, în cele patru ore de activitate au fost strânşi aproximativ 50 de saci de deşeuri (hârtii, ambalaje, crengi, peturi sau cauciucuri).
„O acţiune foarte reuşită, la care nu mă aşteptam să avem un număr atât de mare de participanţi. Le mulţumesc pe această cale tuturor care au înţeles că localitatea Târnava este a noastră, a tututor! La sfârşitul acţiunii societatea de salubritate Eco-Sal a ridicat sacii rezultaţi în urma campaniei”, a declarat primarul Pleiner Norbert.
Mulţumim pe această cale numeroşilor participanţi care au înţeles să dea dovadă de spirit civic: voluntari de pe strada Văii şi Fântânilor, angajaţi ai primăriei, consilierilor locali Biri Adrian și Ungur Gavril, echipa SVSU, beneficiari de ajutor social, precum şi elevilor şi cadrelor didactice de la ciclul primar şi gimnazial după cum urmează:
Ciclul primar:
Clasa pregătitoare A – înv. Răduț Laura-Luciana;
Clasa pregătitoare B – înv. Popa Maria-Laura;
Clasa I B – înv. Medeșan Diana;
Clasa a II-a – înv. Gorgenyi Emilia-Camelia;
Clasa a III-a A– înv. Țălnariu Daniela;
Clasa a III-a B – înv. Joldiș Elena;
Clasa a IV-a A– înv. Puiber Dorin;
Clasa a IV-a B – înv. Marcu Rodica și d-na educatoare Cipariu Georgeta.
Ciclul gimnazial:
Clasa a V-a – dir. Fulop Eva;
Casa a VI-a A – dir. Rusu Cristina;
Clasa a VI-a B – dir. Sărășan Ioan;
Clasa a VII-a – dir. Frîncu Cristina
Clasa a VIII-a – elevii au fost însoțiți de dl director Pop Corbea-Ioan.